AUTORUL DESPRE CARTE

Cartea asta de poezii e cazierul meu sufletesc. Da, da, așa cum avem cazier judiciar, pentru a consemna eventuale fapte penale ale unei persoane, noi, oamenii, ar trebui să avem și un cazier sufletesc. Spre exemplu, citind poeziile mele din această carte, veți vedea cât am iubit, cum am iubit, ce fel de femei mi-au trecut prin suflet, câte lacrimi am plâns, de ce infracțiuni amoroase mă fac vinovat și de câte ori am fost escrocat sau amăgit de niște buze pline sau de niște ochi lucitori.

Și, citindu-le, veți simți o stare ciudată, ca și cum ar fi vorba despre voi, despre iubirile voastre, despre inimile voastre.

Am scris prima poezie de dragoste la 16 ani, cuprins de vipia unei iubiri oarecare, așa cum au toți liceenii. Și, în următorii 25 de ani, am continuat să scriu poezii stranii cu cerneala din votcă sau cu pixul anxietății. Nici nu știu când au trecut 25 de ani de iubiri frugale, iubiri obsesive, iubiri neîmpărtășite sau iubiri statornice.

Tot ce știu e că Dragostea a devenit o pastă de dinți la promoție, poate și de aceea am îndrăznit să vă propun la mișto un volum de poezii cu două coperți, cu două măști, așa cum iubim adeseori cei mai mulți dintre noi. Prima copertă e roz și hard, menită să vă fure ochii, precum o pereche de sâni siliconați postați pe Instagram, iar a doua

Coperta e difuză și pastelată, așa cum sunt sufletele noastre, mereu strâmbe.

M-am codit mult să public această carte, nu fiindcă mi-era rușine de ceea ce scrisesem, nici pentru că ar fi fost proaste poeziile mele (nu toate o să vă placă), nu pentru că, în ultima vreme, toți netoții publică plachete de poezii pe care nu le citește nimeni. M-am codit o grămadă de ani să public acest volum fiindcă nu am vrut să vedeți și voi această parte a personalității mele, să vedeți că am această vulvonerabilitate, că sunt un bad boy cu suflet de femeie.

În fine, după un număr impresionant de săruturi, de împreunări scandaloase sau pline de pasiune, după câteva zeci de perechi de sâni mângâiați, m-am trezit într-o zi în brațe cu Iubirea Mea, cea pe care o căutasem printre atâtea cearșafuri și printre atâtea aventuri și încercări. Și n-am mai simțit nevoia să scriu versuri despre iubire sau despre coapse. Ba chiar am simțit că i-a venit timpul volumului ăsta să fie tipărit, să vă fie ghid rezidual atunci când căutați Iubirea sau când vă lingeți rănile după o bătălie cu Ea.

E timpul să vă las, am programare la stomatolog. De ceva vreme, îmi miroase gura a cușcă.